This is default featured slide 1 title

This is default featured slide 1 title

You can completely customize the featured slides from the theme theme options page. You can also easily hide the slider from certain part of your site like: categories, tags, archives etc. More »

This is default featured slide 2 title

This is default featured slide 2 title

You can completely customize the featured slides from the theme theme options page. You can also easily hide the slider from certain part of your site like: categories, tags, archives etc. More »

This is default featured slide 3 title

This is default featured slide 3 title

You can completely customize the featured slides from the theme theme options page. You can also easily hide the slider from certain part of your site like: categories, tags, archives etc. More »

This is default featured slide 4 title

This is default featured slide 4 title

You can completely customize the featured slides from the theme theme options page. You can also easily hide the slider from certain part of your site like: categories, tags, archives etc. More »

This is default featured slide 5 title

This is default featured slide 5 title

You can completely customize the featured slides from the theme theme options page. You can also easily hide the slider from certain part of your site like: categories, tags, archives etc. More »

 

Dumnezeu îi iubește pe cei din iad?

Părinte Arsenie, Dumnezeu îi iubeste pe cei din iad?

Îi iubim si noi, si nouă ne pare rău, dar sunt acolo după faptele lor, după faptele lor cele mai grozave. Sunt pentru că au ignorat învătătura crestină. Si tot ce făcea Dumnezeu pentru ei, ei ignorau. De aceea este grav. Nu pentru faptul că a făcut cutare, după culoarea care a avut-o, ci pentru faptul că ei nu se pocăiau. Starea aceasta, de ne-pocăintă, este câstigul cel mai mare al diavolului, adică deznădejdea.

Părintele Arsenie Papacioc

Înainte mergători ai lui Antihrist

„Antihristi multi s-au aratat” (In. 2, 18)

O intruchipare a lui Antihrist a fost Antioh Epifan, care este numit „radacina pacatoasa” (I Mac. 1, 10). A pricinuit practic pustiire in templul lui Dumnezeu din Ierusalim si a urmarit ca sa uneasca toate popoarele intr-unul singur. A dat dispozitie ca sa se renunte la monedele nationale. A profanat sarbatorile si templul, a anulat taierea imprejur si a poruncit sa fie omorati cei care nu se vor conforma cu ordinele lui. A asezat un idol pe jertfelnic si altare de jertfa in oras. A dat ordin ca sa se arda Cartile Legii. A dat ordin ca sa fie omorati prin torturi cei care sustineau Legea. Asadar lucrarile lui Antioh trimit cu gandul la lucrarilor venirii lui Antihrist; pentru ca si Antihrist va profana templul, deoarece se va instala in el si va incerca ca sa dea impresia ca este Dumnezeu. Pe cei credinciosi ii va supune la chinuri nemaintalnite si se vor confirma cele spuse de Scriptura, ca va fi „uraciunea pustiirii” (Mt.24, 15).

 Tipuri si modele ale lui Antihrist sunt, nu numai Antioh, ci si toti necredinciosii si aceia care in numele puterii pun stapanire, prin tiranie, pe omenire si o chinuiesc; fiindca modele ale lui Antihrist sunt si astazi, precum sunt ateii si cei ce se acopera cu masca democratiei. Acestia amintiti sunt cei mai importanti, pentru ca detin in mainile lor puterea si conduc destinele nefericite ale omenirii, persecutand Biserica Ortodoxa cu orice mijloace, facandu-se astfel instrumente ale Satanei, si inainte mergatori ai lui Antihrist.

Dar ca inainte mergatori ai lui Antihrist nu trebuie sa-i socotim numai pe acesti pioni ai Satanei, ci si diferitele erezii si miscarile viclene care provoaca tulburare si organizeaza centre de depravare si decadere a omenirii.

Nu ne vom ocupa aici de toate ereziile care slabesc Biserica si au devenit motiv de a rupe camasa cea necusuta a lui Hristos, dar vom relata ceva despre hiliasmul care bantuieste crestinismul, care gratie banilor pe care-i cheltuiesc si efortului organizat decimeaza literalmente turma Bisericii, pe care pastorii, cu putine exceptii, o lasa prada dispozitiei rapitoare a slugilor lui Antihrist. Falsii marturisitori ai lui Iehova, formeaza o organizatie politica mondiala, pe langa faptul ca este si o erezie. Cu toate acestea masca este religioasa. Cei care se intituleaza „Martorii lui Iehova” utilizeaza religiozitatea ca pe o marfa, precum traficantii de droguri, pentru ca sa prosteasca si sa slabeasca pe credinciosii ce le cad victime. Scopul lor este de a tulbura ordinea crestina, degradarea si schimbarea omenirii intr-o turma de animale, fara ratiune si vointa, care sa le permita guvernarea mondiala. „Martorii lui Iehova” formeaza astazi cea mai rasiala, fanatica si anticrestina organizatie, la nivel mondial. „Ceea ce duce la deconspirarea lor si a planului lor demonic este proclamarea celei de a doua veniri a Domnului, care s-a petrecut in chip nevazut, si infierea si mostenirea imparatiei lui Dumnezeu doar de cei 144.000 de barbati sfinti din Apocalipsa, la care au obraznicia sa se alature” (Kinonia 1986) Intr-adevar organizatia „Martorii lui lehova”, este cea mai nereligioasa si vicleana miscare din toate timpurile, dupa cum o numeste Constantin Muratidis, care a dovedit, cu elemente de neclintit ca aceasta organizatie, sub acoperamant religios si crestin, prin mijloace viclene si necinstite, urmareste ca sa transforme omenirea intr-un imens lagar de sclavi, si in felul acesta sa impuna o foarte hidoasa stapanire rasiala, la scara mondiala, cum nu a cunoscut lumea pana acum. Organizatia „Martorii lui Iehova” formeaza o uriasa societate transnationala, care exploateaza crunt numeroasele sale victime, care lucreaza voluntar, fara plata, cu consecinte care aduc castiguri uriase. Mai absurda si monstruoasa se arata in vremea noastra pretentia celor care conduc „Turnul de veghe”, care impun membrilor organizatiei sa-i socoteasca singurii talmacitori ai Scripturii si unica reprezentare a lui Dumnezeu pe pamant, care alcatuiesc si conducerea legala, care va transforma guvernarea mondiala; fiindca toate celelalte guverne vor fi anulate. Coducerea „Martorilor lui Iehova” dispretuieste si caracterizeaza pe ceilaiti oameni fiinte inferioare. Adeptii nu au drepturi ci numai obligatia de a sluji si asculta pe conducatorii lor. Aceasta este prima lor grija, de a-i transforma pe oameni in sclavi. Cei care conduc „secretul nelegiuirii”, traficantii satanici transnationali din Brookline, care pregatesc venirea lui Antihrist, au obraznicia fara margini de a se socoti pe ei insisi ca singurii mostenitori ai lui Dumnezeu, care vor participa la guvernarea mondiala.

Noi recunoastem in ei pe inainte mergatorii lui Antihrist. Cum pot acesti traficanti din Brookline sa se socoteasca pe sine asemenea barbatilor din Apocalipsa si mai presus de purtatorii de Hristos Parinti ai Bisericii ? „Acestia sunt care nu s-au intinat cu femei, caci sunt feciorelnici …, iar in gura lor nu s-a aflat minciuna, fiindca sunt fara prihana” (Apoc.14, 4). Insa intemeietorul acestei organizatii hiliaste, Russel nu numai ca s-a casatorit la 1879, ci si nunta s-a savarsit cu vinovatie si desigur din cauza preacurviei. Dar si succesorul lui, Ruterffort a murit din cauza folosirii drogurilor. Ne uimeste planul moral al intemeietorilor acestei organizatii satanice, care se numara pe sine intre barbatii cei drepti din Apocalipsa. Adeptii lor, care alearga neincetat cu gentile pline de carti, nu mai au timp ca sa vada cata batjocura au adunat in jurul lor intemeietorii sectei ? Asadar atat de tare s-au prostit incat nu mai vad ca aceasta organizatie satanica, pe care o slujesc, incearca sa impuna in lume un crunt regim rasial, cum nu a mai cunoscut lumea, si sa transforme pe oameni in sclavi ? Nu vad, oare, ca stapanii lor sunt in acord cu cele spuse in II Tes. 2,7 lucrand taina faradelegii si ca sunt inainte mergatorii lui Antihrist ?

Cel mai paradoxal lucru dintre toate este ca aceasta organizatie satanica submineaza temelia statului in ce are mai sfant si mai cinstit, credinta si ortodoxia, si aceasta se intampla din cauza concesiilor pe care statul le-a facut. Dar aceste favorizari nu se opresc aici ci privesc si alte taine, antidemocratice si organizatii ascunse, precum masoneria. In afara de hiliasm exista alte miscari si puteri ascunse care pregatesc terenul pentru desgustatorul Antihrist. Aceste organizatii care formeaza semnul pentru vremea noastra si isi au radacinile in evul mediu sunt in legatura cu masoneria.

Masoneria este o organizatie mistica cu scopuri secrete. Este organizata piramidal, pe nivele, informatiile urcand spre varf. In aceasta structura nivelele inferioare nu au acces la informatiile unui nivel superior.

Cum poate un om liber sa adere la o astfel de organizatie care nu-si descopera adevaratele planuri, si cum pot sa existe intr-o democratie asemenea organizatii secrete ? Ce scopuri suspecte si antidemocratice servesc aceasta organizatie, cu legaturi internationale si mii de loje in toata lumea ? Pentru ce in aproape toate statele guvernele cedeaza in fata acestei organizatii satanice, antidemocratice si anticonstitutionale ?

Masonii au secrete pe care nu le descopera nu numai altor oameni, pe care ii numesc „profani”, ci nici propriilor lor membri. Si se constata fenomenul trist ca se cere oamenilor care accepta sa fie recrutati in asemenea organizatii, sa pastreze secrete toate lucrurile pe care le vor afla ! Cine a ajuns la aceasta crunta umilire ca sa-si vanda constiinta in acest mod dezgustator ?

Pentru ce masonii sunt obligati cu juraminte aspre sa pazeasca si sa indeplineasca ordinile, pe care nu trebuie sa le destainuie ? Nici macar unui prizonier nu i se cere asa ceva. In vremea noastra, epoca prin excelenta numita „democratica”, o organizatie secreta isi inchide portile fata de membrii intregii societati si-si leaga cu juraminte ingrozitoare membrii sai ca sa nu destainuie secretele sale, nu este normal ca sa creeze suspiciuni ? Loja P-2 din Italia are mii de membrii, din randul „personalitatilor”, adica a elitei italiene.

Dar dincolo de faptul ca este o organizatie secreta si perfida, masoneria este si antisociala. Astfel, prin felul cum se manifesta, masonii sunt aceii care favorizeaza disensiunile si nu guvernarea dreapta pe care o cer toti oamenii.

Pentru ce sa fie sustinut cineva numai si numai pentru ca este mason si sa nu fie sustinut oricare altul dupa dreptate ? Judecatorul mason va hotara dupa dreptate sau dupa ordinile masonice ? Ofiterul mason va asculta ordinile lojelor sau chemarea patriei ? Nu cumva loviturile de stat si tradarile, care se inmultesc in ultimul timp in intreaga lume au legatura cu acesti ofiteri vaduti ? Pentru ce masonii se sfiesc ca sa se destainuie si sa faca cunoscut in mod public sau prin declaratie gradele lor ? Nu cumva pentru ca poporul are formata deja constiinta manipularii prin acestia. Cu toata aversiunea poporului fata de antidemocratie nu se intampla nimic. Lojele exista si domnesc ca stat in stat. Deci, care sunt acei protectori nevazuti ai acestor intunecate organizatii in tara noastra ? Nu cumva se ascund pentru ca „toti cei ce comit faradelegi urasc lumina” ? Asadar aceasta este masoneria, care, in opozitie cu hiliasmul care apeleaza la indivizi cu slaba pregatire, alapeaza, in general, la oameni influenti, cu inteligenta, cu autoritate, cu bani si influenta sociala. Diavolul prin masonerie favorizeaza planul sau si pregateste pe oameni pentru venirea lui Antihrist. Fiindca trebuie sa cunoastem ca, in afara de acestea, masoneria este si religie a Satanei. In loje este adorat Marele Arhitect al Universului. Desi copiaza multe din ceremoniile crestine, masonii adorand pe Marele Arhitect al Universului arata ca nu agreaza pe Dreptul nostru Dumnezeu.

Asadar masoneria, organizatie satanica, este o ramura a Sionismului international. Lucreaza si aceasta pentru ca sa se realizeze planurile ascunse ale iudeilor, asadar ca sa instaleze pe Mesia cel asteptat al evreilor, ca conducator mondial, adica pregateste venirea lui Antihrist, a desgustatorului dictator.

Masoneria, hiliasmul, ecumenismul, spiritismul, magia sunt in special o actiune a hidrei sionismului, care otraveste mortal pe oameni si-i preda in puterea Satanei. Cei care au rastignit pe Hristos, prin urmasii lor, cei care nu se cumintesc nicidecum, nici macar nu se pocaiesc pentru crimele lor desgustatoare, lucrand cu toate aceste puteri antihristice din culise pentru a ni-l impune pe Antihrist. Cu toate acestea, planurile lor au fost dezvaluite, prin profetiile care exista, pentru ca noi sa fim preveniti, si au misorat camuflarea lor; pentru aceea, nu trebuie sa cadem in capcana lor.

Tineti-va departe de spiritism, magie, masonerie si hiliasm. Sunt dezgustatoare puterile satanice care ne fura ce are mai scump si mai drag sufletul nostru. Racnetul lui Antihrist se aude clar, umbra hidoasa a lui arata ca se apropie. Sa ne amintim de Sf. Ap. Petru, care zice: „Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita” (I Pt. 5,8). Sa „ne asiguram” zice Sf. Chiril al Ierusalimului. Numai cati isi vor asigura sufletul lor prin rugaciune si atentie neincetata, fata de Antihrist, de aliatii si inainte mergatorii lui, vor scapa din capcane si vor mosteni fericirea si viata vesnica. Restul vor rataci si vor fi adunati in tabara lui Antihrist, ca sa lupte nenorocitii chiar cu Hristos si vor primi semnul lui Antihrist spre pieire si condamnare vesnica, dupa cum scrie Sf. Ioan in Apocalipsa.

Sursa: ortodoxie

Scrisoarea de pocăință a femeii care a îndrăznit să intre în Sfântul Munte Athos

În anul 1930 am fost reprezentantul Mănăstirii mele la Sfânta Comunitate. În luna Octombrie a venit la Sfânta Comunitate o scrisoare a domnișoarei Alice Diplarakou aleasă în anul 1930 Miss Grecia și Miss Europa, care spunea astfel:

Din Davos, Elveția…

            Cuvioși Părinți, vă mărturisesc din tot sufletul greșeala pe care am săvârșit-o în luna Mai ce a trecut la Mănăstirea Vatoped. Am ajuns acolo cu vaporul logodnicului meu Dl. Moran și s-a întâmplat să fie acolo ancorate și navele de război „Limnos” și „Kilkis”. Atunci vicleanul mi-a insuflat gândul să urc la Mănăstire, deși știam că este interzis pentru femei. Am împrumutat o uniformă de marinar și astfel am intrat (în Mănăstire) împreună cu logodnicul meu, am înconjurat biserica și alte locuri ca un marinar, fără să mă cunoască cineva.

            De atunci, Părinților, mi-am pierdut sănătatea și am ajuns aici în sanatoriile Elveției pentru a mi-o dobândi, însă, din păcate, nu văd nici o îmbunătățire. Am cunoscut și cred cu fermitate că aceasta este o pedeapsă din partea Maicii Domnului, pe care am necinstit-o, căci nu trebuia ca eu, o fată cultivată, să fac ceea ce am făcut. Pentru aceasta acum mă pocăiesc, rugând-o pe Maica Domnului să mă ierte. Rugați-o și voi, sfințiților Părinți. Iar pentru aceasta primiți 5.000 de drahme, ca să faceți Liturghii și paraclise pentru sănătatea mea.

            Cu mult respect…

Și mult-milostiva Stăpână a cerului și a pământului a primit pocăința ei și i-a dăruit iarăși sănătatea.

Arhim. Gavriil Dionisiatul, Avatonul Sfântului Munte, „ORTHODOXOS FILOTHEOS MARTYRIA”, nr. 38-39, Tesalonic 1990, p. 59.

Avatonul este legea care interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. “Avaton” inseamna “neumblat”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de “a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Avatonul este un fel de granita naturala a Sfantului Munte.

Sursa: marturieathonita.ro

Părintele Arsenie Papacioc: Aţi auzit de iad, dar nu-l cunoaşteţi

Părintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic român în viaţă. A făcut parte din “generaţia de aur” a teologilor români, a fost prigonit şi închis de comunişti. A stat în pustie cu părintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii “Sfânta Maria” – Techirghiol.

Deşi are 91 de ani, deşi chinuit de boli trupeşti, părintele încă mai slujeşte. Când am poposit la Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc era treaz încă de la ora 4.00 dimineaţa, iar la ora 5.00 era deja în altar. Părintele Arsenie Papacioc a slujit Sfânta Liturghie şi apoi pomenirea morţilor. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de braţul unei maici, căci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-şi împărţi puţinul timp celor care se înghesuie la uşă să, a renunţat să mai mănânce. A primit în chilia sa două femei, venite să-i ceară sfatul. Una dintre ele ne-a mărturisit că fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plămâni şi că medicii nu i-au dat mari şanse de supravieţuire. Părintele i-a spus însă că va scăpa cu zile. Oamenii spun că duhovnicul este văzător cu duhul.

Am intrat şi noi pentru a-i oferi câteva exemplare din “Lumină”. A primit ziarul cu bucurie şi ne-a binecuvântat. Am fost invitaţi în biserică, acolo unde părintele Arsenie Papacioc ne-a vorbit despre ceea ce trebuie să facem pentru a ne mântui. La final a păstrat preţ de câteva clipe un moment de tăcere, apoi a spus: “Aşa-i că e greu când taci, dar să nu taci, să vorbeşti tăcând!”. A ieşit din biserică sprijinit de acelaşi braţ. S-a oprit în pridvor şi ne-a rugat: “O rugăminte mare, dar e greu dacă nu se împlineşte – sărutaţi pe Sfânta Parascheva şi din partea mea”.

Din învăţăturile părintelui Arsenie Papacioc

“M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar, doar, în felul ăsta aş putea să vă văd şi inimile. Faptul că vă aflaţi aici dă de înţeles că vă preocupă problema mântuirii, dar mai raţional. Aş vrea să discutăm despre ceva care să vă pună în mişcare. Nu teorie, tipic, tipic, şi la inimă, nimic. Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, fără cea mai mică abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisa nici cea mai mică abatere. Iar dacă se întâmplă, să fie fără voia noastră, să căutăm duhovnicul şi să ne dezlegăm. Pentru că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credinţa rămâne în picioare. Cel mai mare câştig al Satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni. Dragii mei, nu se ajunge să străbaţi distanţe decât pas cu pas, dar sigur. Nu vă întreb dacă aţi auzit de iad. Aţi auzit, dar nu-l cunoaşteţi! Apucaţi-vă de acum de a cunoaşte mai întâi Raiul. Vă cunoaşteţi după identitatea din buletin, dar nu vă cunoaşteţi inimile, posibilităţile.

Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

Dragii mei, fiinţă omenească este cu totul superioară întregii creaţii. Umanitatea e superioară îngerilor. Dumnezeu a creat îngerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru că sunt curaţi. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca să fim împreună cu El în vecii vecilor, iar pentru aşa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat înger păzitor, pe care l-aţi uitat! Dar n-aţi simţit pe dracul pe spinare ca să vedeţi cât de important e îngerul păzitor împotriva lui. Se spune că este cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină. Îngerul ăsta are o misiune grozav de importantă. Toate gândurile şi cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de înger la Dumnezeu.

Nu există păcat mic

La o conferinţă, primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat şi mai mic decât al lui. Adam n-a făcut altceva, decât a muşcat dintr-un măr. N-a fost împotriva lui Dumnezeu, nu s-a îndoit de existenţa puterii divine, dar n-a ascultat. Şi a răsturnat cerul şi pământul. Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţă omenească. Şi ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei. Noi, nişte fiinţe în dimensiunea în care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate în noi şi unde încetează animalitatea începe omul. Până când, vă întrebaţi, dăm voie animalului ăstuia din noi să lucreze?

Moartea nu vine să-i faci o cafea

În viaţa mea, am fost la multe căpătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin… dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decât coşul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e milă lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus – ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti

A iubi vrăjmaşii e o poruncă, nu un sfat! Eu, care stau de vorbă cu multă lume, am simţit că-mi spun – părinte, până aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar să nu-mi spui să-mi iubesc duşmanii. Vedeţi ghearele drăceşti care stăpânesc pe fiecare? Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti, şi nu mai eşti în baltă, ci pe treaptă. Să facem puţină cântăreală negustorească… Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusă de duhovnici sau părinţi în educaţia religioasă. Iadul e o mare realitate! Şi dacă nu ierţi, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici, şi-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Şi nu stai acolo un timp, ci o veşnicie! Daţi-vă seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferinţa fizică te macină, ci şi faptul că eşti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veşnicie. Te îngrozeşte veşnicia asta, măi fraţilor! Te plictisesc de multe ori chiar nişte bunătăţi, că te saturi de ele.

40 de ani erau un timp şi nu o veşnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferinţele din iad. Până la glezne era unul în foc şi ţipa groaznic. Şi l-a întrebat ăsta – de ce ţipi aşa? Pentru că veşnic sunt în focul ăsta! Şi a mers de a dat de altul care era în foc până la gât; dar ăsta se bucura din când în când. Şi a spus: cu mult mai mult sunt în foc decât alţii, dar mă bucur când se mai face câte unul din neamul meu preot, şi peste 40 de ani mă scoate de aici. Vedeţi, psihologic, 40 de ani erau un timp şi nu o veşnicie. Era fericit pentru că avea o nădejde.

Fraţilor, la judecată vom fi întrebaţi: de ce n-ai iubit? Pentru că am duşmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am ucis! Luptaţi, de ce nu vreţi să cereţi harul lui Dumnezeu? Când vin ispite de tot felul, strigaţi la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu staţi în virtutea inerţiei, trăiţi fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu vă înţelege, vrea să vă ajute. Ne urmăreşte pentru că ne iubeşte. Hai să ne iubim!”

Nu fă cruce cântând ca la mandolină!

Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toată înălţimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul şi duci la umeri, toată lăţimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci aşa, ca şi cum ai cânta la mandolină, atunci nu ştiu care draci vor mai fugi, mai mult îi încurajezi.                                        

  De Monica DUMITRESCU,

Sursă: Ziarul Lumina

Cât de mult ne iubește Maica Domnului!

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

 

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă. Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

Din Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 173-174

„Asta este calea cea mai avansată de a se îmbunătăți duhovnicește”

Mai este o problemă pe care am sesizat-o: sunt mame care Duminică de Duminică vin cu copilul la biserică să-l împărtășească și, pentru că au un copil, doi, nu apucă să stea nici mult la slujbă, nici să se liniștească. Și mă întreb: oare folosul pe care îl avea copilul n-ar fi mai mare dacă mama s-ar hrăni și ea duhovnicește, în măsura în care poate, și uneori i-ar lăsa pe copii acasă, cu bunicii sau cu tatăl, ca să se întărească și ea?
E un sacrificiu al mamei. E foarte important cu ce motivație, cu ce gând, cu ce așezare face lucrul acesta mama. Iată, există riscul și aici al unei rutine: „Să împărtășesc copilul, să împărtășesc copilul – cel mai important lucru!”. Trebuie să știi de ce îl împărtășești. Trebuie să știi să-ți asumi jertfa asta. Dacă femeia își asumă jertfa creșterii de copii, asta este calea cea mai avansată de a se îmbunătăți duhovnicește – dacă-și crește cu jertfelnicie copilul. Căci jertfa și chinul sunt calea cea mai avansată de îmbunătățire a omului. Dacă însă refuză acest lucru și o face ca pe o povară, atunci nu culege roadele.

După cum, sigur, e foarte binevenit darul din partea soțului să mai preia un pic, să se mai elibereze și mama un timp, două, la o slujbă, la o Liturghie, să mai respire și ea din când în când. Dar mama, de obicei, se atașează creșterii copilului, și are disponibilitate, jertfelnicie fantastică – pentru că, iată, s-ar putea să fie mai trează în biserică chinuită de copil, decât stând fără copil, când ar putea să o fure gândurile.

În cele din urmă, dacă este să tragem o linie, responsabilitatea primară, primordială, fundamentală a reușitei familiei este bărbatul – pentru că el are vocația de cap. Deci cine conduce, acela e responsabil.

Eu cred în acest lucru foarte mult și, ca să încheiem tot cu prima întrebare, dacă există o criză a familiei, e și o criză a bărbăției, a bărbatului, evident. Iar dacă este un reviriment al familiei, acela, evident, se datorează recuperării de către bărbat a vocației sale și a lucrării sale specifice.

Din publicatia editata de Manastirea Putna, Cuvinte catre tineri, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Manastirea Putna, 2014

Un rotar care nu este rotar

Într-o zi, un ofiţer zise în faţa plutonului său:

– „Să iasă afară rotarii!”

Ieşiră înainte câţiva soldaţi şi ofiţerul a început a-i întreba pe fiecare unde a învăţat rotăria şi cât se pricep.

Ajunse la un soldat, pe care îl întrebă:

– „Şi tu eşti rotar, băiete?”

– „Eu nu sunt rotar…”

– „Atunci de ce-ai ieşit?”

Soldatul i-a răspuns:

– „Pe mine mă cheamă Rotaru, dar n-am fost rotar în viaţa mea.”

Aşa e şi cu mulţi creştini din ziua de azi: îşi zic creştini, dar nu-s creştini, după cum nu era rotar acel soldat, pe care, totuşi, îl chema Rotaru.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti